Linistea se asterne asemenea unei perdele care incearca sa acopere un noian de defecte. In mintea mea gandurile incep sa danseze pe zgomote ciudate, dictate de bataile inimii. Era un sunet sacadat. Pe moment nu parea a ma deranja, dar devenea din ce in ce mai obsesiv. Ma nelinistea…Parca vroiam sa se opreasca; parca vroiam sa dispara aceasta perdea si sa vad lumea de dincolo de ea... o lume pustie, in care singuratatea parea sa-mi fie sora. Sunt derutat…Incep sa privesc spre nicaieri…E incredibil ce ajunsesem sa-mi impun…un zgomot obsesiv doream sa dispara…Dar, erau bataile inimii. Oare doream sa se opreasca, sau... doar vroiam sa nu mai bata pentru tine ?
Tu singura ii dictasei un ton pe care ea il canta parca in isterie. Era ca un refren purtat pe buzele multora ani la randu’. Si chiar avea success… dar un succes ce brusc s-a oprit. Refrenul devenise invechit. Sau doar eu vedeam asta. Imi amintea de tine…
Cum pot sa sterg un zgomot ? Cum pot sa-l fac sa dispara?
Ochii mei cautau linistea…Vroiam sa ma arunc in ea…Tacerea infinita vroiam sa-mi devina oceanul in care sa ma scufund. Incep sa pasesc…
Brusc observ o perversa stralucire. Ciudat…Pare sa ma atraga. Mi-o doresc… E asemenea unui dulce pacat.
E incredibil…eu nu-s asa crestin! Vreau sa pacatuiesc! Vreau sa imbratisez pacatul!
Ce se poate intampla ? Eu cred ca ma voi apropia cu pasi tremurand spre linistea mult dorita.
Ma asez pe o margine de pat…Privesc din ce in ce mai tentat spre o cutie… Ea imi poate darui calmul pe care mi-l doream.
Gandurile mele se amesteca din ce in ce mai mult. La fel si pastilele roz din cutia descoperita. Intind mana spre cutie…si ma opresc. Zgomotul devenise din ce in ce mai puternic. E o stare insuportabila, o stare care iar mi-a amintit de tine…Dar eu vroiam sa te sterg din mintea mea…Ma doare…Ma doare din ce in ce mai tare gandul ca ai existat… ca ai existat langa mine…
Nu mai vreau sa vad in orice floare culoarea buzelor tale trandafirii. E un peisaj frumos, dar care imi face rau…Nu e un peisaj…e o amintire cu peisaje.Ma doare din ce in ce mai tare…
Cutia imi poate alina durerea. Incep sa tremur…Incep sa numar pastilele colorate. Ele, in simplitatea lor, devin din ce in ce mai tentante.
Am ajuns sa fiu o fire slaba…Am inchis ochii…Nu vreau sa ma vad. Pastilele incep sa se plimbe prin palma mea.Parca vor sa fuga…Dar eu nu vreau acest lucru, vreau sa le pastrez, sa devina parte din mine. Nu mai e timp de orice alt gand…
Inconstient, deschid gura…Pastilele incep sa se plimbe din nou. De aceasta data si au gasit drumul.
Le inghit…
Eram linistit…Eram victorios…Mi-am infaptuit o dorinta.
Imbratisasem pacatul…
Incep sa transpir. Stropii reci cad pe perna din stanga mea. Incercam sa-i numar dar nu puteam. Totul devenise atemporal. Incerc sa ma regasesc… caut ceasul prin ceata privirii si disting cu greu o imagine stabila.
Era ora 13:13.
Am un sentiment placut. Intervine o imagine cunoscuta, o imagine de la inceput. Iarasi, vad o perdea care ma mangaie usor…Ciudat… este o perdea neagra, care se asterne usor, usor pe mine. Zgomotul devenise din ce in ce mai slab.
S-a facut liniste.
Mi-e frica…nu mai ma aud…vreau sa ma misc… nu pot.
Te vad…
Ce cauti in fata mea?
De ce ma chemi ?
Ma ridic…
Vreau sa ating amintirea…
Am cazut…
Acum nu se mai aude nimic. Pana si eu tac…pana si inima mea a tacut…
Am invins! Am dat de liniste…
Am pierdut…
M-a invins Pacatul !
No comments:
Post a Comment