Imaginea cu Ioana in fata mea, purtandu-mi camasa nespalata si sifonata imi pare surprinzatoare. As putea spune ca imi este mai comod asa, insa, nu pot sa nu-i observ mimica. Este asemenea mielului din zilele pascale, privind nedumerit…dar, parca, cunoscandu-si soarta. La fel si Ioana…
Este una din putinele situatii cand nu-mi doream ca timpul sa bifeze etape, care sa se stinga prin asternuturi. Dar, Ioana vroia asta. Ioana acum este ca o bucata de carne. O bucata de carne scosa la vanzare, foarte ieftina si asteptand sa fie mancata. Iar eu…eu sunt eterna fata dinspre cersinda spre salivanda, comuna vesnicilor pofticiosi.
Astepti vreo invitatie speciala ? intreaba Ioana…
Ioana…eu…nu as putea nega ca nu vreau asta…doar ca…intentionam sa discutam, cum, probabil n-am facut-o pana acum…
Aaa. Sa inteleg ca acum vrei cu preludiu si altele…?
Ioana…Vorbesc serios. Si-n plus de asta , puti.
Poftim?
Ma rog, nu…tu. Camasa . Ma enervezi. Ioana, te rog…imbraca-te si te astept sa vorbim in bucatarie.
Deja mi-am dat drumul…
Ce ai facut???
Ioana, lasa-ma sa termin… mi-am dat drumul la cuvinte fara sa gandesc….
Pasii Ioanei se intorc in baie. In urma ei persista mirosul…
Trebuie sa vorbesc cu ea. Sa-i spun ca o vreau la modul serios. Ea trebuie sa inteleaga asta. Eu tre sa fiu convingator. Trebuie sa fie ea bucata ce-i lipsea vietii mele de atragator.
Pana acum in Ioana am bagat niste degete, o limba si un organ. E timpul sa bag si sentimente...
